GANDURI ZAPACITE….

GANDURI ZAPACITE….

Zora je… iar m-au suprins zorile, ca de fiecare data in ultimul timp, aiurita de orele nedormite, zbuciumata de focul ce-mi arde gleznele a zbor, a vis si a liniste de implinire a dorintelor de a vedea, simti si a tot spune si a tot bantui, spre locuri de care mi-e atat de sete… zapacita de dor, de dorul dorului nici vorba, caci, sunt deja cu dorul in palme, cu dorul la brat, cu dorul infiorat si strecurat strengar in fiecare por, cu dor de mine si de atat de multe, cu dorul pe buzele-mi obosite de, a nu-l mai rosti… ma saruta gandurile zapacite si naucite, nu a teama, caci, deja sunt plictisite de dorurile mele, ci, putin curioase, de cum le-oi mai insira si aranja pe etajera sufletului meu zmintit si ratacit inspre mine… imi zambesc gandurile zapacite, a primavara cu iz de vreau, merit si pot.. o primavara mai altfel..
O primavara aparte, pentru ca, dansul gandurilor zapacite, are in sfarsit, acorduri de chitara si mandolina, mirosul ploilor in doi… wow, am zis-o, un dans surprinzator de minunat, caci, zapacite cum sunt, gandurile, se invalmasesc spre cararuia ce duce spre mine…                                                
Iar scriu, iar ma mascareste dorul, iar ma cert cu el, iar il amagesc la dans, iar ma las mangaiata de promisiunile lui si, iar zambesc… si, da, tot un zambet zapacit… pai, asta sunt eu, o zapacita fara pereche…
Ma pufneste rasul, vorbesc cu mine, ma mascaresc sa alung somnul ce recunosc ca ma vrea si ma doare a imbratisare, si…am stralucita idee, sa-mi cant, da… sa-mi cant eu mie, sa fiu caraghioasa eu in fata mea, sa ma alint, sa ma rasfat, sa vedem ce-o iesii… poate se lumineaza ceva in adancul tamplelor mele natange, pote m-oi lecui macar de doua trei vrabiute…ia:

” zambete si zori de zi…
sa imi fie vals, poesii,
dorul sa il simt mai bland,
altfel, dau cu el in vant,
ma supar si… il sarut…
el, m-a intristat prea mult,
dar cum eu sunt iertatoare,
il dansez si el ma doare…
fug cu el pe-o intrebare,
sa mi-l cert, si, a mirare,
ma imbat cu taina mare…
pana cand… pana dispare,
sau, pana ma soarbe moale…
si, iar ma izbeste-n zid,
sa ma satur si… sa rad…
Pfffffffffffffffffffffffff…… suna a doina, a orice dar nu a eu… nu merge… ceva e neclar, dar cate sunt limpezi in cuibul pasarelelor mele, ma frang iar a zambet, soptesc clipocitele neputinte catre stelele mele, ma zapacesc mai tare si ma refuz in roua de minciuna, vreau altceva, asta e clar, senin si alb… vreau sa fiu eu.. si, ma pitesc pe ochiul stins de Luna, abia atunci simt raza, rasare soarele pe trupul meu, o lacrima se furiseaza bland, in gluma si striga : ” hei , Niko kao ja… mai sezi, sau vii la nani… oricum te-ai zapacit si nu mai stii… ori zora je, ori laku noci…poveste , nimfa, floare de colt, privirea ciutei, izvor de zambete,mugur de joc….orice, dar, gata, nu mai e minciuna…”    E timpul sa duc gandurile inapoi, sa le trantesc pe rafturi, sa se odihneasca, maine, oi mai vedea ce-o fii, acum soptesc doar : ” noi “, sa simt, sa sper, sa-nmuguresc o geana de intelepciune…si-om vedea, va creste, ori o las sa se-ofileasca….                                                                                                 
Na, uite gandurile zapacite, asculta cu mine Ilie Micolov… ” povestea calului verde ce alerga in fruntea cailor mei albastrii, caii albastrii din mintea mea… aveau nevoie de mangaiere,.. si de iubire, caii albastrii fara islaz…”………………………………….

SIBILLA POESIS