ASTEPT UMBRA-TI VIE…

ASTEPT UMBRA-TI VIE…

ma ard, ma dor tristetile tacerilor tale, si,
ma urla…
neputintele-mi surde la vant, ma refuza,
sperante ma fura,
agat domol dorul in coaste, ploi suspine-l dezmiarda,
a soare pui,
cuminte cand nu mai pot sta, ma ridic , sunt cantec,
si vis timid, hai-hui…
ma pornesc inspre tine sa-ti smulg lacrimi din par,
sa le iert,
vis de zambete-ti cern peste floarea-ti durere,
te iubesc, nu te cert…
te nasc din nou, copil copac, sa-nmuguresti,
inspre mine,
astept umbra-ti vie, sa ma cuprinda-ntr-un vals,
noi doi, eu cu tine…

….. mi-e sufletul viu inca, in jur simt frig, gust de iarna… m-ascund in padurea-mi de vise sa-mi scriu, primaveri de argint sa ma cearna… si zambesc, si alerg, ma opresc a odihna cuminte… si iar ma pornesc prin zapada-mi ranita, ascult glasul ciutei, si da, iau aminte… mi-e teama de multe dar nu ma opresc, un lup sa ma-nfrunte doresc, nu doresc… zambesc, se va topi zapada, urmele-mi rosii de lacrimi, se vor desena lut, in ghiocel ma cresc… nu caut alinare, n-am nevoie de mila, deasupra de nouri fiinta-mi respira… candva, ma voi regasi, ratacita-n spre mine si poate atunci, ma apar , devin sibilina… mi-e dor, de multe si de toate cele care-s prefacute-n timide soapte… si urlu la Luna, padurea ma soarbe, fug trista de ura-ti, ce-ai devenit peste noapte…. zambesc, cu zambete de poesie, mai fentez cate-un vers, mai fur cate-o noapte…. m-am ridicat suflet vis, dor de izvoare, de brazi, mere coapte si-am zis gata, insa nu stiu ce sa fac, ma opresc, ori merg mai departe… catre ce, catre cine, oi vedea poate maine, azi, am obosit, ma ascund in padure… vreau sa-adorm suflet stins, sa-l trezesc numai cand, voi simti culoare de fragi si soapte de mure….

” Toate neputintele se reduc la una, aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete > ” E Cioran

SIBILLA POESIS