MANGAIEREA SOAPTEI…

MANGAIEREA SOAPTEI…

ti-am plans iertare, in tacerea noptilor tristetii tale,

nu ti-am cantat cu sanzaiene adormite-a dor …

si nici nu am cersit sa gust a tale lacrimi din pocale,

insa-am ales sa le sarut in taina, caci, ma dor…

candva, cuprins-am vorbele-ti natange, le-am pitit a teama,

sa nu le fure zambetu-altcuiva, sa-mi fie numai mie hrana,

trecut-a timpul peste macii care-mi suradeau in palma,

si-a risipit fatarnicia iluziilor de petale, a ramas o rana…

nu stiu de ce-ai mintit, manat de neputinta ori de frica,

nu voi sa aflu talcul, ramana mut si-al nimanui,

m-oi oferi naiva pe fruntea muntilor, caci, lectia-ti nu-mi strica,

se limpezeste cerul sufletului meu, a mangaiere, soapta…

tu, doar asculta-mi gandul… da, fiecare suflet, are-o poveste-a lui…

SIBILLA POESIS