PIATRA …

PIATRA …

ei, si ce … ce daca sunt doar om,

sunt mai putin sarata, trezindu-ma din somn…

nu par interesanta, lipsindu-mi poleiala,

nu te impiedica de mica pietricica, imi iarta indrazneala,

urmeaza-ti drumul, curgi, te varsa-n marea ta,

eu nu pun intrebari, ma macini devenind tristetea mea,

nu poti a te opri in loc, ma scalzi si faci bulbuci,

m-ai mangaiat destul cu nepasarea, fa valuri , insa, curgi…

te du in lumea ta, mereu te duci, te frangi poem virgin,

ma ia cu tine soapta, doar apa mereu trece, si pietrele aici raman…

iti este drag vad omul, caci pleci, si, totusi izvorasti din plin,

ma judeci, ma saruti, ma ierti, si vesnic curgi pe glezna mea, destin…

ce daca-n nemurire mintindu-ne ne regasim, am invatat sa tac,

sunt marturia-ti vie, tu esti doar raul si ma curgi, eu, piatra, te desfac…

SIBILLA POESIS