De vorba cu mugurele de lumina …

DE VORBA CU MUGURELE DE LUMINA … … frumusetea interioara, sufletul, acestea conteaza, nu invelisul , nu glazura, nu cojile impietrite, doar mugurii de lumina…. ei se vor innalta a senin, cand vom indeparta valul, ceata, aburii desartaciunilor, ei vor sa respire … IN FIECARE DIN NOI, EXISTA ACEL MUGURE DE LUMINA, DE NOI DEPINDE CAND SI CUM, VOM LASA SA IZVORASCA FIRISOARELE DE FRUMUSETE, DE BINE, CURAT, IMPLINIRE … PUTEREA E IN NOI, E UN MIRACOL CARE ASTEAPTA CUMINTE SA-I RUPI LANTURILE, SA-L LASI SA ZBOARE… FRUMUSETEA INTERIOARA E SPLENDOAREA CARE MANGAIE SUFLETUL, SARUTANDU-L CU ZORII INTELEPCIUNII … DINCOLO DE TOATE PUTINTELE SI NEPUTINTELE, IMPLINIRILE SI NEIMPLINIRILE, EXISTA MUGURI DE LUMINA , CEEEA CE CONTEAZA CU ADEVARAT, E SA DESCOPERIM NUFERII, SA-I LASAM SA TASNEASCA SA-SI IVEASCA CAPUSORUL PE OGLINDA A CEEA CE SUNTEM … NEINCETAT SA CAUTAM ACEL MUGURE DE LUMINA, IN FIECARE OM, GASINDU-L, AJUTANDU-L SA IZVORASCA, VOM ZAMISLII CALEA SPRE INIMA ORICUI, EL EXISTA, E SAMBURELE DE BINE, DE FRUMOS, E ACOLO, IN NOI … Lacul oglindeşte stelele pentru că vrea să fie cer. Eram aşa de obosit şi sufeream. Eu cred că sufeream de prea mult suflet. Când ar fi să dau vreo povaţă unui tânăr, iată pe care i-aş da-o: Tinere, să-ţi faci patria scumpă şi sfântă ca şi mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău. De dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi exaltează ca pe o bătrână cochetă nebună. O singură rugăciune am: Doamne să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit de mine însumi! Lucian Blaga Vei plânge mult ori vei zâmbi? Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi- dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul, că sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi, în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă: “Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” Când caut comori nu sap în nori, ci în pământ. Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag Tinere care mergi prin iarba schiţului meu, mai este mult pân-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodata cu şerpii striviţi în zori de ciomegele ciobanilor. Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei? Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei? Viaţa mea a fost tot ce vrei, câteodată fiara, câteodată floare, câteodată clopot-ce se certa cu cerul. Azi tac aici, şi golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut. Aţtept în prag răcoarea sfârşitului. Mai este mult? Vino, tinere, ia ţărâna în pumn şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin. Botează-mă cu pământ. Umbra lumii îmi trece peste inima. Cine nu cade nu se poate înălţa. Creaţia - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului. E din neamul mare al licuricilor - omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubeşte. Uşor nu e nici cântecul. Zi şi noapte - nimic nu-i uşor pe pământ. Căci roua e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit noaptea cântând. E foarte probabil că pentru Dumnezeu un om înseamnă mai mult decât o galaxie. Inimile de piatră se încălzesc, dacă le loveşte des, foarte des, ciocanul sorţii. Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea! Iarba este înrourată la ceas de noapte, ochiul meu - totdeauna Nu eşti mândru când te gândeşti că zeii, obişnuiţi cu lumina şi veşnicia, dacă s-ar coborî pe pământ, n-ar putea suporta greul acestei vieţi, în vreme ce tu învingi şi năzuieşti spre culmi? De câte ori o putere nouă ţâşneşte în noi, ni se tulbură sufletul ca apa unei fântâni în care s-a desfundat un izvor nou. O minune: puterea atât de fragedă a mugurului proaspăt învinge şi sparge scoarţa cea mai tare şi mai dură a unui arbore. SENINUL CERULUI SUFLETELOR NOASTRE E IZVORUL DE FRUMUSETI MANGAIETOARE AL MUGURILOR DE LUMINA ! SIBILLA POESIS citate culese de pe net